TULBURARI ALE LIMBAJULUI CITIT-SCRIS ( Dislexia. Disgrafia. Agrafia. Alexia )
Imperfectiunile care apar in procesul evolutiei ontogenetice a limbajului si care in jurul varstei de 4 ani se lichideaza de la sine in procesul normal de invatare a vorbirii de catre copii, nu prezinta o semnificatie defectologica. Tulburarile de limbaj pot fi socotite numai acele deficiente care se mentin dupa varsta de 4 ani si care prezinta tendinte de agravare. ( E. Jurcau ) .
Subiectul pierde capacitatea de comunicare orală, ca urmare a unui traumatism cerebral, accident cerebral. Apare după dobândirea comportamentului verbal şi este mai frecventă la vârstele adulte sau la bătrâneţe.
Este una dintre cele mai complicate tulburări ale limbajului pentru că determină modificări profunde în sfera limbajului (impresiv şi expresiv), iar la nivelul personalităţii se produc destructurări.
Au existat trei curente în explicarea afaziei:
Localizaţionist – conform acestui curent toate funcţiile psihice corespund unei anumite zone situate la nivelul creierului. Conform lui Gall, limbajul este licalizat în zona frontală. Orice leziune la acest nivel determină producerea afaziei.
1861 – Broca, pe baza observării unor cazuri în clinică, emite ipoteza că: „leziunile în afazia motorie (afemie) se găsesc în a treia circumvoluţiune frontală stânga”. Wernicke 1874- se referă la afazia senzorială care se produce prin lezarea primei circumvoluţiuni temporale.
Echipotenţialist – ca urmare a cercetărilor lui Lawrance – nu o zonă este responsabilă, ci întreaga zonă a creierului, pentru că există corelaţii.
Psihologizant – Jackson 1915 – analizează raportul gândire-limbaj şi arată că în afazie sunt alterate întâi funcţiile mai complexe şi mai voluntare ale vorbirii.
Clasificarile afaziei:
Afazie motorie pură – (subcorticală) Afazicul nu vorbeşte, dar păstrează limbajul interior şi înţelege.
Afazie motorie totală (corticală) similară cu afazia Broca – bolnavul nu poate vorbi, scrie, citi, dar păstrează înţelegerea.
Afazie transcorticală motorie – nu poate vorbi spontan dar poate repeta vorbirea şi se păstrează înţelegerea.
Afazie senzorială pură – recunoaşte sunetele izolate, poate scrie, citi, dar nu înţelege.
Afazie senzorială totală (Wernicke) – apare logoreea, agrafia, alexia, tulburări de înţelegere şi se păstrează vorbirea spontană.
Afazie senzorială transcorticală – afazicul nu poate vorbi şi scrie spontan, nu înţelege dar îşi păstrează vorbirea repetată.
Afazie totală – bolnavul manifestă tulburări expresive şi receptive, cât şi de intelect.
Afazie de conducare – se manifestă prin tulburări ale repetării cuvintelor şi denumirii obiectelor, dar se păstrează relativ înţelegerea şi vorbirea spontană.
ALALIA
Termenul de alalie vine din grecescul „alales” care înseamnă fără vorbire, sau muţenie. În literatura de specialitate mai circulă o serie de termeni similari (audimultitate, alalie prelungită, afazie congenitală, muţenia auzitorilor).
Launay şi Hvatţev – alalia nu presupune deficit de intelect de tip oligofrenic, astfel vorbirea alalicilor nu se confundă cu lipsa de vorbire a deficienţilor de intelect sau a surdomuţilor, disartricilor.
S. Borel-Maisonny – inteligenţa alalicilor este aproximativ normală, dar există unele tulburări de percepţie, întârziere şi neîndemânare motorie.
Un diagnostic diferenţial în alalie poate fi adaptat după 3-5 ani şi în condiţiile când după aceste vârste subiectul nu reuşeşte să comunice oral şi atunci se înlătură ipoteza de retard şi muţenie.
Cauzele sunt deosebit de complexe şi foarte greu de precizat.
Arnold – cauzele se împart în 2 categorii:
Cauze idiopatice
- imboldul defitar în vorbire
- capacitate redusă de imitare
- factori ereditari – 50% din cauze
Cauze paratipice:
- cauze din timpul naşterii
- boli grave din copilăria timpurie: variolă, encefalită, rahitism
Berendes: cauze interne şi externe
Cauze interne:
- slaba dezvoltare a auzului fonematic
- lipsa imboldului în gândire
- traume din timpul naşterii
- întârzieri psihomotorii
Cauze externe: - bolile din primii 3 ani de viaţă.
Clasificarea alaliei:
Alalia motorie – se aseamănă cu afazia motorie. Alalicul înţelege sensul cuvintelor, dar nu le poate pronunţa, execută ordinele verbale şi poate arăta obiectele indicate. Poate emite unele sunete nearticulate şi cuvinte mono şi bisilabice. Poate ajunge la 15-20 de cuvinte. Comunică printr-un limbaj bazat pe imitaţia fenomenelor din natură. Are dificultăţi de motricitate şi psihomotricitate. Subiectul îşi formează foarte greu schema corporală.
Alalia senzorială – alalicul nu înţelege sensul cuvintelor, dar poate repeta unele cuvinte (ecolalie), chiar cu un grad de dificultate în pronunţie şi reuşeşte să formuleze propoziţii prin alăturarea a 2 cuvinte simple. Poate ajunge la 30-35 de cuvinte. Alalia senzorială a copiilor se aseamănă cu afazia senzorială a adulţilor.
Alalia mixtă – este cea mai gravă formă, în care predomină fie caracteristici din prima fie din a doua. Alalicul are posibilitatea să pronunţe unele silabe şi cuvinte, dar pe care le folosesc foarte rar. Au posibilitatea să înţeleagă unele cuvinte izolate, dar sunt incapabili să descifreze sensul propoziţiei.
Primele studii evidenţiază reperele care caracterizează creşterea şi dezvoltarea copiilor în general, indiferent de limba pe care o vorbesc şi indiferent de cultura din care provin: gânguritul din prima jumătate de an, rostirea primelor cuvinte între 8 şi 18 luni, combinaţii de cuvinte la începutul celui de-al trei-lea an de viaţă şi construcţii gramaticale în jurul vârstei de 4-5 ani.
Demutizarea – este activitatea complexă de înlăturare a mutităţii cu mijloace proprii surdopedagogiei, prin folosirea căilor organice nealterate şi pe baza compensării funcţionale şi organice
Evolutia limbajului se face in trei perioade, in timpul carora se efectueaza o continua selectionare impusa de mediul social si de nevoia de adaptare individuala. "Cine vrea sa stie, zice K. Buhler, cum ajunge copilul sa pronunte sunetele si silabele limbii materne, trebuie sa se intoarca pana la sunetele nou nascutului. "
Cele trei aspecte ale limbajului - fonetic, lexical si gramatical prezinta egala importanta pentru dezvoltarea psihica normala a copilului. Constituirea si formarea optima a celor trei aspecte necesita modalitati didactice atent elaborate si aplicate in cunostinta de cauza.
Pe parcursul dezvoltarii ontogenetice a limbajului sunetele apar conditionate de gradul de complexitate articulatorie specifica fiecarui sunet in parte. Indiferent de limba materna care se vorbeste in preajma copiilor mici, primele sunete constau in vocale si consoane care se formeaza pe baza miscarilor elementare de supt si inghitit.
Vocabularul il putem defini ca totalitatea cuvintelor dintr-o limba. Dezvoltarea vocabularului este un proces continuu de asimilare a cuvintelor de catre copil care incepe cu primul cuvant in jurul varstei de 9-10 luni si denumeste un aliment, o jucarie, o persoana, o nevoie, sau o actiune din mediul imediat apropiat copilului.
Intrarea copilului în şcoală facilitează în cadrul procesului instructiv- educativ, dezvoltarea operaţiilor de gândire absolut indispensabile oricărei achiziţii intelectuale: analiza, sinteza. comparaţia, abstractizarea generalizarea, clasificarea şi concretizarea logică.
Cu debut de cele mai multe ori in perioada copilariei, ticurile se considera dupa unele sondajele statistice ca fiind intr-o proportionalitate de 23% la copiii care se prezinta la consultatiile de neuropsihiatrie.
