BALBAIALA
Bâlbâiala este o tulburare a limbajului oral care are efecte negative în planul personalităţii logopatului şi asupra modului de realizare a relaţiilor cu cei din jur.
Bâlbâiala afectează grav înţelegerea vorbirii de către persoanele din jur şi acest lucru determină un sentiment de inferioritate pentru logopat.
Bâlbâiala este definită ca o tulburare a ritmului şi fluenţei vorbirii în care cursivitatea exprimării este grav afectată prin apariţia unor blocaje iterative sau a unor spasme puternice odată cu încercările de rostire a primelor cuvinte.
Frecvenţa bâlbâielii:
În cazul preşcolarilor frecvenţa este 1,28%, în timp ce la elevi între 15-18 ani este de 0,36%.
- La băieţi frecvenţa bâlbâielii faţă de fete: 3:1
- Bâlbâiala nu are o răspândire identică în toate părţile globului. Luchsinger şi Arnold spun că frecvenţa descreşte dinspre ţările occidentale spre cele orientale. Franţa 5%, Germania 2%, Rusia 1% (Hvatţev, 1959).
- Există diferenţe de frecvenţă în cadrul aceleiaşi ţări, datorită factorilor ambientali diferiţi - în mediul rural mai rar decât în mediul urban.
- În 90% dintre cazuri bâlbâiala apare între vârsta de 3-5 ani atunci când copilul începe să utilizeze propoziţii mai dezvoltate.
Etiologia bâlbâielii:
Cu privire la factorii implicaţi în geneza bâlbâielii s-a constatat că:
- factorii organici reprezintă 51%
- factorii de mediu 24%-
- factorii emoţionali 11%
Etiologia bâlbâielii are un caracter polimorf şi prin urmare cauzele nu pot fi desprinse din contextul general. Având în vedere rolul preponderent care se acordă anumitor factori în declanşarea bâlbâielii, concepţiile etiologice pot fi împărţite în 2 grupe distincte.
Teorii în care predomină punctul de vedere somato-fiziologic.
Din acest punct de vedere bâlbâiala constituie expresia unor tulburări fiziologice sau biochimice ale sistemului nervos. Se consideră că bâlbâiala nu are un caracter ereditar, dar se pot transmite anumite caractere care predispun copilul la bâlbâială. S-a constatat că printre bâlbâiţi şi în familiile acestora există un număr mai ridicat de bâlbâiţi. Leziunile la nivelul scoarţei cerebrale frontale se consideră că reprezintă cauza primară a disfluenţelor verbale.
Ca o cauză a bâlbâielii este enumerată şi întârzierea în dezvoltarea psiho-fizică generală. (bâlbâiala explicată prin:
- întârzieri în dezvoltarea motrică,
- întârzieri în mielinizarea fibrelor nervoase
- dezechilibru între inhibiţie şi excitaţie
- retard în dezvoltarea funcţiilor psihice.)
O altă cauză în bâlbâială a mai fost enumerată şi întârzierea în dezvoltarea vorbirii şi anume prezenţa unor tulburări asociate cum ar fi: dislaliile sau întârzierile mari în dezvoltarea vorbirii. Stein: „bâlbâiala ar fi cauzată de decalajul care există între posibilităţile de gândire şi cele de exprimare.”
Teorii care atribuie un rol important factorilor sociali.
Dintre factorii psiho-sociali care au un rol important în declanşarea bâlbâielii sunt:
- stările de nevroză.
- perturbările emotive.
- starea de anxietate.
- fobiile.
- atitudinea negativă faţă de vorbire.-
- tulburările comportamentale.
O altă cauză a bâlbâielii sunt greşelile de educaţie:
- pedepse.
- pretenţiile excesive ale părinţilor.
- imitaţia persoanelor bâlbâite.
- terapia greşită a bâlbâielii.
Stările de stres sunt o altă cauză a bâlbâielii.
Simptomatologia bâlbâielii
Bâlbâiala are o gamă diferită de manifestare, ce constă în repetarea unor silabe la începutul şi mijlocul cuvântului, cu prezentarea unor pauze între acestea sau prin apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator, care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive.
Tipuri ale bâlbâielii
-
bâlbâiala clonică (bâlbâiala primară) simple iteraţii sau prelungiri ale unor sunete (simptomele sunt lipsite de efort şi sunt inconştiente)
-
bâlbâiala tonică (secundară)- apariţia spasmelor la nivelul aparatului fonoarticulator, care împiedică desfăşurarea vorbirii ritmice şi cursive. Bâlbâitul devine conştient de propriul său defect.
-
bâlbâiala mixtă – combinaţiile caracteristicilor celor două forme de mai sus.
BÂLBÂIALĂ ŞI LOGONEVROZĂ
Există o strânsă legătură între bâlbâială şi logonevroză. Din punct de vedere simptomatologic ele sunt foarte asemănătoare, dar de cele mai multe ori logonevroza este mai accentuată decât bâlbâiala.
În majoritatea cazurilor drumul este de la bâlbâială spre logonevroză. Bâlbâiala se transformă în logonevroză atunci când există sau apare un fond nevrotic, ca urmare a conştientizării handicapului şi a trăirii acestuia ca pe o dramă ca un moment de frustrare a dificultăţilor pe care le are individul.
Bâlbâiala este mai mult un fenomen de repetare a sunetelor, silabelor şi cuvintelor, de „batere a tactului pe loc”, iar logonevroza presupune pe lângă aceasta modificarea atitudinii faţă de vorbire şi de mediul înconjurător, prezenţa spasmelor, grimaselor, a încordării şi a unei preocupări exacerbate faţă de propria vorbire.
La persoanele nevrotice sau psihonevrozate, factorii nocivi (traumele psihice, stresurile) pot provoca direct logonevroza prin destrămarea stereotipului dinamic.
Atât bâlbâiala cât şi logonevroza au aceeaşi etiologie – apariţia uneia sau a celeilalte depinde de starea psiho-fiziologică a individului, de felul cum trăieşte în plan psihic handicapul.
Logonevroza este o bâlbâială conştientizată.
Manifestările bâlbâielii şi logonevrozei la nivelul cititului:
- apar o serie de mişcări sub formă de grimase ale buzelor şi aparatului fonoarticulator. Când textul nu este cunoscut mişcările sunt mai intense. Bâlbâiala şi logonevroza determină o serie de modificări cvasimotorii şi vegetative, reacţii emoţionale excesive, congestionări, modificări respiratorii prin întreruperea fluxului normal.
- sunt prezente o serie de înlocuiri de cuvinte pe principiul asemănării acustice (schimbă cuvintele cu altele în legătură cu care are o experienţă pozitivă).
- înlocuiri de sunete pentru un cuvânt – deformează cuvântul
- omisiuni de cuvinte – se omit cuvintele critice la care are dificultăţi.
- sărirea unor rânduri –fenomen mai puţin accentuat în prima parte a textului şi mai accentuat spre sfârşit.
- citirea încă o dată a rândului parcurs.
- apar adăugiri de cuvinte care nu sunt conţinute în textul de citit.
Manifestările bâlbâielii şi logonevrozei la nivelul scrisului:
- prezenta agramatismelor datorate dificultăţilor de concentrare
- caracterul infantil al compunerilor
- apare fenomenul de sărire a unor idei
- majoritatea compunerilor nu au o introducere sau o încheiere
- apar o serie de imprecizii şi inexactităţi, redând o idee care are o tangenţă cu subiectul general tratat.
- lipsa de organizare optimă a textului scris
- sunt folosite o serie de cuvinte cu sens confuz
- apare repetarea de cuvinte şi propoziţii
- fenomene de contopire a unor cuvinte
- disgrafia cu toate caracteristicile acesteia.
TAHILALIA
Vorbirea este extrem de rapidă, precipitată. Subiectul se caracterizează prin excitaţie şi irascibilitate. Logopatul nu-şi poate urmări corect ideile, se produc frecvente amalgamuri sau omiteri de idei datorită rapidităţii care depăşeşte capacitatea individului. Auditorul are dificultăţi în a identifica fiecare sintagmă pentru că se succed într-un ritm alert.
BRADILALIA
Se desfăşoară într-un ritm foarte lent şi apar dificultăţi similare pentru că auditorul pierde şirul ideilor pentru că în timpul ascultării pot interveni alţi factori care distrag atenţia şi perturbă înţelegerea. Logopatul este predominat de inhibiţie şi tulburări cvasivegetative. Anumite caracteristici se accentuează în anumite tipuri temperamentale.
AFTONGIA
Au loc fenomene asemănătoare cu cele ale bradilaliei. Este produsă datorită apariţiei la nivelul muşchilor limbii a unor spasme de lungă durată. Sunt prezente grimasele şi modificările fiziologice.
COREEA
Vorbirea coreică este însoţită de mişcări ale unor segmente ale corpului, gâtului, care au la bază tulburări ale creierului mic, ce se produc odată cu vorbirea.
TUMULTUS SERMONIS
Este forma cea mai gravă şi se întâlnesc toate elementele de mai sus, care variază în funcţie de starea de sănătate, momentul când se realizează vorbirea.
