Ticuri: definitii si etiologie

DEFINITII. ETIOLOGIE.

TIC, sindrom nevrotic psihomotor; tulburare motorie minoră, care apare pe fondul unei fragilităţi de integrare a funcţiilor psihomotorii. Ticurile sunt mişcări stereotipe, bruşte, intempestive, afectând în general muşchii faciali şi ai gâtului, mai rar muşchii membrelor sau a trunchiului. Sunt reflexe motorii de caz patologic. Ticurile au o evoluţie inegala, capricioasă, accentuându-se în cazul unei emoţii puternice sau în perioade tensionale. Semnificaţia particulară a ticurilor constă în caracterul psihomotor al tulburării, fiind un echivalent motor, care exprimă o descărcare a agresivitaţii reprimate. Ticurile apar la copii, în jurul vârstei de 6-7 ani şi frecvent, pot dispare fără un tratament.
(Paul Popescu Neveanu - Dicţionar de psihologie, 1978.)

TICURILE, reprezintă o categorie specială de tulburări ale activităţii motorii ce apar în special în nevroze mixte (motorii) sau în psihastenie, fiind definite ca mişcări cu caracter intempestiv, repetitiv şi rapid, ca rezultat al contracţiei unor grupe de muşchi scăpate de sub controlul voliţional, dar accesibile conştiinţei. Repetate fără necesitate obiectivă, ticurile se prezintă ca nişte mişcări spasmodice parazitare, de aspect intenţional ( mişcarea bruscă de lateralitate a capului, mişcareea umerilor, mişcarea de aranjare a unei şuviţe de păr, uneori imaginare, sau mişcarea de degajare a gâtului dintr-un guler aparent incomod ).
( sub redacţia V. Predescu – Psihiatrie, vol. I, 1989.)

Factori psihologici Miscarile care nu pot fi controlate (ticurile motorii) de obicei debutează intre 3 si 8 ani. Sunetele sau cuvintele care nu pot fi controlate (ticurile vocale) pot apărea in jurul varstei de 3 ani, dar de regula se dezvoltă câţiva ani mai tarziu dupa ce au aparut ticurile motorii. Primele ticuri sunt de obicei ticuri motorii simple, ce sunt localizate la nivelul capului si al gatului.
Totuşi, uneori ticurile vocale apar inaintea celor motorii. Copilul poate sa isi conştientizeze sau nu ticurile, iar parintii pot să le ignore deoarece ticurile pot fi uşor de confundat cu simptomele datorate unei răceli sau alergiilor.
La inceput, multi parinţi pot considera greşit ticurile ca fiind o clipire frecventa, datorata unor probleme de vedere sau cred ca face cu ochiul, vrand sa se joace.
In cursul urmatorilor ani, ticurile isi pot schimba localizarea si pot deveni mai severe si/sau mai frecvente din cand in cand. Totusi, copilul poate sa nu simta cand "vine" ticul sau sa simta doar cateodata.
Dupa varsta de 12 ani, ticurile apar mult mai rar sau dispar fara o cauza aparenta, in pana la aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de copii cu tulburare Tourette. La varsta adulta, multe persoane cu tulburarea Tourette mai prezinta inca ticuri, dar acestea apar mai rar si nu mai sunt atat de severe ca in perioada copilariei. Adultii pot prezenta in continuare alte probleme si tulburari care au fost asociate, precum THDA sau TOC.
Desi majoritatea copiilor si adolescentilor cu tulburarea Tourette vor avea mai putine ticuri dupa varsta de 12 ani, la unii poate aparea o accentuare a lor in perioada adolescentei, in timp ce simptomele datorate altor tulburari, precum Tulburarea cu Hiperactivitate si Deficit de Atentie (THDA) sau Tulburarea Obsesiv Compulsiva (TOC), se pot ameliora. La unele persoane, ticurile datorate tulburarii Tourette pot sa nu fie atat de deranjante, cat poate fi asocierea cu THDA, TOC, tulburarile de dispozitie sau alte afectiuni.

Factori explicati psihanalitic. "Intr-o anumita masura, contributiile mele pot fi privite drept complementare parerilor lui Ferenczi si Abraham. Am aflat ca ticul este un simptom narcisist secundar, concluzie la care m0a condus dezvaluirea relatiilor obiectuale originare- anal sadice si genitale- pe care se baza ticul. Mai mult, s-a vazut ca ticul nu este pur si simplu un echivalent al masturbarii, ci ca si fantasmele de masturbare sunt impletite cu el. Explorarea analitica si disparitia ticului a devenit posibila abia dupa analiza cea mai atenta a fantasmelor de masturbare, pe care a trebuit sa le urmaresc pana la cea mai timpurie aparitie, ceea ce a implicat descoperirea intregii dezvoltari sexuale din copilarie. Astfel, analiza fantasmelor de masturbare s-a dovedit a fi cheia pentru intelegerea ticului.
In acelasi timp am ajuns sa inteleg ca ticul, care la inceput parea un simptom incidental si izolat, era strans legat de inhibitiii foarte grave si de o dezvoltare asociala a caracterului. Am subliniat in mod repetat ca acolo unde sublimarea reuseste, orice talent si orice interes se bazeaza in parte pe fantsmele de masturbare (...).Pare acum clar dovedit ca ticurile isi au originea in foiala si neastamparul fizic atat de frecvente in perioada timpurie, care impun, de aceea, o serioasa examinare. Numai experienta ulterioara poata sa decida daca aceasta mobilitate excesiva este invariabil conditionata de perceperea auditiva a coitului, chiar si cand nu evolueaza intr-un tic. Oricum ea a fost factorul fundamental in cele trei cazuri pe care le-am analizat si in care mobilitatea excesiva s-a dezvoltat intr-un tic sau in miscari asemanatoare ticului (...).Se poate presupune ca si in alte cazuri ticurile si miscarile stereotipe- adesea trecatoare- din perioada de latenta se pot transforma in ticuri autentice atunci cand intervine, ca factor catalizator, recrudescenta conflictelor din copilaria timpurie si a experientelor traumatice, mai ales la pubertate dar si mai tarziu." (citat din articolul O contributie la problema psihogenezei ticurilor-1926, Melanie Klein. )

Factori genetici Studiile familiale şi studiile pe gemeni ( Price 1985; Hyde 1992) dovedesc faptul că factorii genetici sunt implicaţi în transmiterea pe verticală în cadrul aceleiaşi familii. Rata de transmitere pentru sindromul Tourette la gemenii monozigoţi este mai mare de 50% în timp ce concordanţa pentru gemenii dizigoţi este de 10%.
În cadrul ticurilor cronice motorii, această concordanţă este de aproximativ 77% pentru monozigoţi şi 30 % pentru gemenii dizigoţi . Diferenţa procentuală dintre aceste două categorii pun în evidenţă factorii ereditari implicaţi în transmitere, dar şi existenta unor alte categorii de factori implicaţi în determinarea naturii şi severităţii ticurilor.
Riscul pentru membrii din prima generaţie a familiei este la băieti de aproximativ 50% (18% sindromul Tourette, 31% ticuri cronice motorii, 7% tulburari obsesiv-compulsive.), iar la fete de 31% (5% sindromul Tourette, 9% ticuri motorii cronice şi 17 % tulburări obsesiv-compulsive. ).

Asociaţia Genetică Interanţională pentru studiul sindromului Tourette, a prezentat public în 1999 rezultatele cercetărilor asupra transmiterii genetice, studii ce au avut în vedere 76 de familii iar rezultatele au evidenţiat existenţa unor transformări în cadrul cromozomilor din 2 regiuni: 4q şi 8p.
Verkerk ( 2003 ) descrie o familie în care tatăl suferea de tulburare obsesiv-compulsivă şi amândoi copii, o fată şi un băiat, aveau sindromul Tourette, tulburări obsesiv compulsive şi retard mintal.

Rezultatele cercetărilor genetice au arătat faptul că tatăl suferea de o mutaţie a cromozomului 2 (p22q22) şi 7 (q35-q36, p21-p23). Cei doi copii aveau structura cromozomului 2 normală, existând disfuncţionalităţi în inserţia de proteină, aceasta fiind întreruptă în cadrul cromozomului 7.
Abelson (2005) studiază gena SLITRK1, a cărei inversiune o consideră a fi implicată în transmiterea sindromului Tourette, dar fără a putea fi recunoscută în majoritatea cazurilor.

Alţi factori care pot creste probabilitatea de aparitie a ticurilor sunt:

• mama a prezentat greturi si varsaturi severe in timpul primului trimestru de sarcina;
  
• mama a suferit un stres sever in timpul sarcinii;
  
• in timpul sarcinii, mama a baut multa cafea, a fumat sau a consumat alcool;
  
• in timpul nasterii, copilul nu a primit suficient oxigen sau aportul de sange a fost insuficient;
  
• evaluarea copilului efectuata imediat dupa nastere nu a fost normala (scor Apgar scazut);
  
• greutate mica la nastere si semne de afectare a creierului sau o cutie craniana mare;
  
• greutate la nastere mai mica decat la fratele geaman monozigot;
  
• hormonii masculini: unele studii de cercetare sugereaza ca expunerea la hormonii masculini, precum testosteronul, inainte de nasterea copilului, poate juca un rol in dezvoltarea mai tarziu a tulburarii Tourette, dar nu este clar care este exact acest rol;
  
• infectia cu streptococ: poate agrava ticurile existente la unii copii; de asemenea, o infectie streptococica poate provoca dezvoltarea brusca a ticurilor;