"Cine vrea sa stie, zice K. Buhler, cum ajunge copilul sa pronunte sunetele si silabele limbii materne, trebuie sa se intoarca pana la sunetele nou nascutului. "

 

PRIMUL AN DE VIATA.

Inainte de aparitia primelor cuvinte sau a limbajului propriu-zis exista o perioada preverbala din primele doua luni cand se automatizeaza miscarile articulatorii ale catorva sunete pe baza carora e posibila rostirea de cuvinte.

Primele tipete ca expresie fiziologica a organismului in contact cu noul mediu determina exersarea mecanismelor respiratorii necesare in procesul vorbirii de mai tarziu. Inca din prima luna incepe coordonarea respiratiei cu fonatia prin efectuarea vocalizelor in decursul expiratiilor din ce in ce mai prelungite. Prin supt, tipat, scancete si vocalize se efectueaza o adevarata gimnastica prin miscari ale buzelor, ale limbii, ale maxilarelor, ale palatului si laringelui, pe baza carora se produc sunetele vorbite.

Ganguritul caracteristic primelor luni din viata constituie o activitate motorie deosebit de abundenta prin producerea vocalelor si a unor consoane nediferentiate ca ng. Ganguritul constituie o forma de joc vocal care se manifesta independent de controlul auditiv si apare la copiii surzi. Dupa luna a doua, intervine procesul de autoimitatie, care duce la perfectioanarea functiilor fonatorii si auditive. La copilul surd interesul pentru gangurit se stinge treptat, in lipsa posibilitatilor de a se auzi.

Lalatiunea sau faza de silabisare se caracterizeaza prin exersarea timp mai indelungat a unor serii de silabe directe (consoana+ vocala) in care se disting consoanele p-b, t-d, n-m. Primele emanatii vocalice din gangurit si lalalizare se fac cu o anumita intonatie melodica denumita prozodie muzicala primara. Treptat, dupa luna a sasea, copii reactioneaza la nuantele melodice din expresiile adultilor si incep sa inteleaga semnificatia unor cuvinte.

Prin numeroase exercitii de adevarata gimnastica articulativa copilul dobandeste indemanarea de a-si coordona miscarile necesare unei noi achizitii verbale. Copilul imita cu usurinta sunetele sau silabele pe care adultii le repeta daca acestea au fost deja exersate in timpul lalatiunii.

Primele cuvinte apar in jurul varstei de un an si sunt formate din repetarea unei silabe directe ae caror miscari au fost deja exersate si automatizate in perioada preverbala (ma-ma, ta-ta, pa-pa, tai-tai etc.)

 

 

AL DOILEA AN DE VIATA

Odata cu aparitia mersului coordonarea neuro motorie devine mai complexa, fapt ce permite copilului sa stabileasca noi legaturi cu realitatea inconjuratoare. Pe de alta parte, numeroasele solicitari de comunicare permit copiilor sa-si insuseasca un numar din ce in ce mai mare de cuvinte si formulari mai bogate.

In asemenea imprejurari apar treptat consoanele mai complexe din punctul de vedere al coordonarii neuro-motorii. Cu toate acestea, la o varsta atat de mica, cand musculatura linguala nu atinge inca gradul de elasticitate si suplete necesar incordarilor precise, articularea tuturor sunetelor se face prin plasarea limbii in pozitie cu mult mai avansata decat la o varsta mai mare. In felul acesta toate sunetele surde care nu s-au format sunt inlocuite prin ţ, iar perechile sonore prin d.

In decursul vorbirii apar ca particularitati normale:

• inlocuirea consoanelor f-v prin t-d sau p-b (tetiţa in loc de fetiţa);
• omiterea sau inlocuirea consoanelor c-g prin t-d (tutu in loc de cucu);
• omiterea sau inlocuirea consoanelor s-z cu t-d (mata in loc de masa);
• omiterea sau inlocuirea consoanelor ş-j cu t-d (matina in loc de maşina);
• omiterea sau ilocuirea consoanei r prin l, i, v (loşu in loc de roşu);

 

 

AL TREILEA AN DE VIATA

Obisnuit consoanele f-v si c-g se formeaza si se utilizeaza cu destula abilitate, in structuri fonetice mai simple. Sunetele aparute inlocuiesc pe cele asemanatoare incat dispar inlocuirile specifice celui de-al doilea an de viata prin t-d. In decursul vorbirii se reduc omisiunile, dar se mentin noile inlocuiri. Astfel apar ca particularitati:

• inlocuirea consoanelor s-z prin ş-j sau invers (maşa in loc de masa, masina in loc de maşina ) ;
• inlocuirea consoanelor s-z si ş-j prin africantele t, c, g;
• inlocuirea africantelor intre ele (ţine in loc de cine);
• omiterea sau inlocuirea consoanei r cu l, i, v;
• omiterea silabelor din cuvinte prea lungi compuse din consoane greu de articulat.

 

 

AL PATRULEA AN DE VIATA

Dezvoltarea abilitatilor motrice duce treptat la dobandirea sigurantei si corectitudinii in articulare. Numerosi copii la intrarea in gradinita sunt capabili sa pronunte corect sunetele limbii materne in cuvinte mai simple si cunoscute. Altii, dimpotriva, nu reusesc decat in timp cu mult mai indelungat sa stapaneasca articularea corecta, fapt pentru care particularitatile varstelor anterioare apar, dar intr-o masura cu mult mai atenuata.

Printre acestea cele mai frecvente sunt:

• inlocuirea consoanelor s-z prin ş-j, sau invers.
• sigmatismul dental
• omiterea sau inlocuirea consoanei r prin l, v, i
• omiterea unei consoane din silabe care contin consoane consecutive.

AL CINCILEA AN DE VIATA

Obisnuit copiii reusesc sa stapaneasca pronuntarea izolata sau in silabe a sunetelor siflante, sueratoare sau africante. Cu toate acestea in decursul vorbirii spontane apar inlocuirile anterioare, datorita obiceiului deja format. Dezvoltarea abilitatilor de coordonare motrica, asigura retractia limbii in interiorul cavitatii bucale in decursul articularii, astfel incat sigmatismul interdental se retrage progresiv. Copiii incearca sa-si mascheze lipsa consoanei r prin inlocuiri cu sunete mai asemanatoare acustic ca hrr sau reusesc sa efectueze una sau mai multe vibratii ale varfului limbii.

Printre particularitati intalnim:

• inlocuirea consoanei r prin sunete asemantoare;
• formarea consoanei r printr-o singura vibrare a limbii;
• formarea consoanei r prin mai multe vibratii ale limbii;

In jurul varstei de cinci ani copiii cu dezvoltarea psihofizica normala reusesc sa articuleze corect toate sunetele limbii materne si sa le introduca in structuri fonetice complexe.

 

Dificultatile de expresie mentinute dupa aceasta varsta necesita exercitii progresive de corectare prin invatarea miscarilor corecte de articulatie si exersarea acestora, astfel incat dupa obtinerea emisiei corecte, sunetul sa intre automatizat in vorbirea copilului.

Frecvent pot fi intalnite in grupele mari si pregatitoare cat si in clasele I, tulburari dislalice simple sau polimorfe prin afectarea unuia sau a mai multor sunete pe care copilul nu le poate pronunta omitandu-le or inversandu-le.

Aceste particularitati pot fi corectate prin prezentarea la logoped, unde pe baza unor metode si modele de terapie specifica, copilul dezvolta miscarea articulatorie si pronunta corect sunetul afectat, terapia finalizandu-se atunci cand vorbirea automata a copilul include sunetul obtinut.