| |
Formularea diagnosticului este strict de ordin medical si poate fi realizat doar in cadrul cabinetelor de specialitate, unde pe baza analizelor, a istoricului personal si familial, a convorbirilor si observarea persoanei in cauza se stabileste tipul si severitatea tulburarii.
Manualul Asociaţiei Americane de Psihiatrie, DSM IV, menţionează urmatoarele criterii de diagnostic:
Criteriile de diagnostic pentru 307.21 Ticul Tranzitor
A.Ticuri vocale şi/ sau motorii unice sau multiple ( vocalizări sau mişcă motorii stereotipe, bruşte, rapide, recurente, nonritmice).
B. Ticurile survin de mai multe ori pe zi, aproape în fiecare zi , timp de cel puţin patru săptămâni, dar nu pentru mai mult de 12 luni consecutive.
C. Debutul are loc înainte de etatea de 18 ani.
D. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe sau a unei condiţii medicale generale.
E. Nu au fost satisfăcute niciodată criteriile pentru tulburarea Tourette sau ticul motor sau vocal cronic.
Criteriile de diagnostic pentru 307.22 Ticul Vocal sau Motor Cronic
A. Ticuri vocale sau motorii unice sau multiple ( vocalizări sau mişcă motorii stereotipe, bruşte, rapide, recurente, nonritmice), darn u ambele, au fost prezente la un moment dat în cursul maladiei
B. Ticurile survin de mai multe ori pe zi, aproape în fiecare zi sau intermittent o perioadă de mai mult de un an, iar în cursul acestei perioade nu a existat nici o dată o perioadă fără ticuri mai lungă de trei luni consecutive.
C. Debutul are loc înainte de etatea de 18 ani.
D. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe sau a unei condiţii medicale generale.
E. Nu au fost satisfăcute niciodată criteriile pentru tulburarea Tourette.
Criteriile de diagnostic pentru 307.23 Tulburarea Tourette
A. Atât ticuri motorii multiple, cât şi unul sau mai multe ticuri vocale au fost prezente la un moment dat în cursul maladiei, deşi nu în mod necesar concomitant.
B. Ticurile survin de mai multe ori pe zi ( de regulă in accese), aproape în fiecare zi sau intermittent, de-a lungul unei perioade de mai mult de un an, iar în cursul acestei perioade nu a existat nicioadată o periadă fără ticuri de mai mult de 3 luni consecutive.
C. Debutul are loc înainte de etatea de 18 ani.
D. Perturbarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe sau a unei condiţii medicale generale.
International Clasification of Diseases, manual ajuns la editia a 10-a, alaborat de expertii OMS are urmatoarele criterii de diagnstic:
Tulburarea ticurilor tranzitorii
A.ticuri motorii sau vocale simple sau multiple care apar de mai multe ori pe zi, în majoritatea zilelor, pentru o perioadă de cel puţin patru luni.
B.durata lor este de cel mult 12 luni.
C.ticurile nu apar in cadrul Sindromului Tourette şi nici nu se datorează unei boli organice sau efectul secundar al unor medicamente.
D.debutul se situează inaintea vârstei de 18 ani.
Tulburarea ticurilor cronice motorii sau vocale
A.ticuri motorii sau vocale, dar nu ambele, pot aparea de mai multe ori pe zi, în majoritatea zilelor, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.
B.nu există perioadă de remisie mai mare de 2 luni.
C.nu există istoric de Sindrom Tourette, iar manifestarile nu se datorează unor boli organice cerebrale sau a unor medicamente.
D.debutul este inainte de 18 ani.
Tulburarea ticurilor combinate vocale şi motorii ( Sindromul “de la Tourette”)
A.sunt prezente ticuri multiple motorii şi unul sau mai multe ticuri vocale, dar nu neapărat simultan. Frecvenţa este de mai multe ori pe zi, aproape în fiecare zi, pe o perioadă mai mare de un an, cu o perioadă de remisie cel mult două luni.
B.debutul este inainte de 18 ani.
DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Pe baza datelor de anamneză, a examanului clinic şi a datelor paraclinice, se pot diferenţia ticurile de alte mişcǎri involuntare sau parţial involuntare de etiologie: metabolicǎ, infecţioasǎ, toxicǎ, traumaticǎ, epilepticǎ sau psihicǎ (ritualuri, manierisme, stereotipii).
Copii cu ticuri sunt de obicei farǎ intârziere mintalǎ, somatic sunt armonioşi şi nu prezintǎ modificǎri EEG sau CT, iar evoluţia nu este progredientǎ, ca în unele boli neurologice ce pot oblige la diagnostic diferenţial.
-
O prima etapǎ de diagnostic vizeazǎ alte mişcǎri involuntare şi care pot aparţine unor posibile tulburǎri astfel:
- mişcǎri de tip diskinetic/ distonic;
- mişcǎri de tip coreoatetozic;
- mişcǎri de tip mioclonic;
- mişcǎri de tip tremor involuntar;
- mişcǎri stereotipe.
Aceste mişcǎri au câteva particularitǎţi, care ajutǎ la diagosticul diferenţial. Nu sunt repetitive, nu pot fi controlate voluntar, unele nu dipar în somn, sunt localizate sau cuprind mai multe grupe musculare. Apar într-un anume context clinic şi paraclinic uşor de diferenţiat în urma rezultatelor de laborator, iar copiii pot prezenta asociat şi alte tulburǎri neurologice.
-
A doua etapǎ de diagnostic vizeazǎ alte tulburǎri psihice în care sunt prezente mişcǎrile involuntare sau parţial involuntare şi care pot preta la confuzii de diagnostic. Astfel ticurile se pot diferenţia de stereotipii, manierisme, ritualuri, mişcǎri ce pot apǎrea în schizofrenie, tulburǎri obsesive, depresii majore dar aspectul clinic al simptomelor associate ajutǎ la diferenţiere.
-
A treia etapǎ de diagnostic vizeazǎ ticurile, dar care apar în cadrul altei boli şi unde mişcǎrile sunt rare şi reprezintǎ o tulburare asociatǎ în tulburarea de bazǎ ( copiii hiperkinetici care pot aveea ticuri, sau cu tulburarǎri de conduitǎ)
-
Ultima etapǎ vizeazǎ tulburǎrile din cadrul categoriei : se va face diagnostic diferenţial între: ticurile tranzitorii reactive, ticurile simple, ticurile cornice şi sindromul Tourette; criteriile clinice şi evolutive ajutǎ diagnosticul.
DIAGNOSTIC POZITIV
Debutul acestei tulburări se situează în jurul vârstei de 7 ani, rareori înainte de 3 ani sau după 15 ani. Copilul poate veni la consult adus de părinţii îngrijoraţi, fie de severitatea şi dramatismul mişcărilor, fie pentru că este hiperkinetic sau cu tulburări obsesive, iar în cursul examinării sunt observate ticurile.
Anamneza relevă debutul cu mişcări scurte şi bruşte, în principal la nivelul feţei şi al ochilor. Clipitul şi strâmbatul nasului sau al gurii sunt cele mai frecvente mişcări. Ele pot fi exacerbate de emoţii şi dispar în somn sau când copilul este liniştit. Masuri simple de îndepărtare a factorilor stresanţi pot aduce remisiunea.
Datele de anamnezǎ , clinice şi paraclinice, ne ajutǎ în a formula unul din diagnostice.
Ticurile tranzitorii- reprezintǎ forme uşoare, în care existǎ unul sau douǎ ticuri şi care nu dureazǎ mai mult de patru luni.
Copiii cu ticuri cronice pot prezenta hiperactivitate şi inatenţie, anxietatea crescându-le comportamentul dezadaptat, ticurile accentuându-se concomitant cu neliniştea motorize. În formele asociate cu tulburarea obsesiv- compulsivǎ, copilul mai mare poate avea mişcǎri intenţionate, dar pe care le simte ca fiind irezistibile şi nu se poate abţine sa nu le facǎ.
Sindromul Tourette- este considerat un diagnostic marcat cu un grad mai mare de severitate, multitudinea ticurilor vocale şi motorii associate, cu duratǎ mai mare, peste un an, cu remisiuni scurte, de 2-4 luni.
Frecvent sunt prezente şi tulburǎri comorbide:
-cu tulburarea obsesiv compulsivǎ comorbiditatea poate avea o ratǎ de 20- 40% . Copiii prezintǎ agresivitate, obsesii sexuale, compulsii sexuale, de atingere.
Coprolalia se asociazǎ cu idei obsesive şi ganduri recurente cu character obscene.
-cu tulburarea hiperkineticǎ cu deficit de atenţie comorbiditatea este raportatǎ în peste 40-60% din cazuri, ceea ce confirmǎ modificarea rǎspunsului inhibitor datorat circuitului cortico-striato-talamo-cortical. Neliniştea motorize a hiperkineticului face ca mişcǎrile sǎ fie explosive, ample, chiar convulsive.
-cu tulburarea de învǎţare comorbiditatea este variabilǎ, fie prin inatenţie, fie prin demoralizarea copilului, dat fiind caracteristicile bolii. Se pare cǎ mai frecvent apare tulburarea de calcul matematic, decât celelalte forme ale tulburǎrilor de învaţare.
FORMULAREA DIAGNOSTICULUI
- anamneza, cu aflarea istoricului de boala şi a antecedelor.
- observarea clinica şi evaluarea simptomatologiei copilului cu stabilirea tipului de tic şi a gradului de severitate al acestuia.
- stabilirea factorilor stresanţi (familiali, şcolari) şi impactul lor asupra confortului afectiv al copilului.
- caracteristicile dezvoltarii copilului.
- competenţele cognitive ale acestuia, cu observarea eventualelor tulburari de învaţare.
- evaluarea disconfortului şi a tulburarilor psihice secundare ticurilor.
- evaluarea tulburarilor comorbide asociate.
- dificultate de relaţionare.
- irascibilitate.
- impulsivitate.
Copii cu ticuri difera între ei după severitatea manifestarilor, aspectul clinic, frecvenţa lor şi după gradul de afectare al emoţionalitaţii şi al funcţionarii sociale şi şcolare.
Debutul acestei tulburări se situeaza în jurul vârstei de 7 ani, rareori înainte de 3 ani sau după 15 ani. Copilul poate veni la consult adus de parinţii îngrijoraţi, fie de severitatea şi dramatismul mişcarilor, fie pentru că este hiperkinetic sau cu tulburări obsesive, iar în cursul examinarii sunt observate ticurile.
Anamneza releva debutul cu mişcari scurte şi bruşte, în principal la nivelul feţei şi al ochilor. Clipitul şi strâmbatul nasului sau al gurii sunt cele mai frecvente mişcari. Ele pot fi exacerbate de emoţii şi dispar în somn sau când copilul este liniştit. Masuri simple de îndepărtare a factorilor stresanţi pot aduce remisiunea.
Formele cronice sau Sindromul Tourette pot debuta tot cu ticuri simple oro-faciale, dar treptat apar mişcari mai complexe care imită gesture (apucatul braţelor, leganatul, rasucirea trunchiului etc.) şi apar unul sau mai multe ticuri verbale ( dresul glasului, tuşit, suflat, fluierat etc.). Iniţial s-a considerat ca acest diagnostic nu poate fi pus decât daca exista coprolalie (utilizarea de cuvinte sau expresii obscene) şi copopraxie (gesturi obscene). În prezent, această menţiune nu este fǎcutǎ nici de ICD 10 nici de DSMIV. Semn de agravare este apariţia disconfortului sever şi al modificarilor în fucţionalitatea sociala şi şcolara.
|
|
