Logopedia se extinde si la producerea, evolutia si exercitarea, in conditii normale, a limbajului, ca fenomen de comunicare, de transmitere intentionata, de relatii intre cunostintele umane in cadrul societatii.
Dezvoltarea limbajului. Limbajul este activitatea individuala de comunicare prin intermediul limbii,ori comunicarea ( transmitera de informatii ) presupune vehicularea unor semnificatii intr-un "emitator" si un "receptor ", ceea ce nu se poate realiza decat priun utilizarea unor "coduri
Tulburarile de vorbire au cauze numeroase, si pot varia in grad si respectiv prognostic. Diagnosticul necesita colaborarea ma multor specialisti: otorinolaringolog, neuropsihiatru, pediatru si logoped. De foarte multe ori in cazurile mai grave diagnosticul este precizat dupa mai multe sedinte de consult.
In categoria tulburarilor de limbaj sunt cuprinse toate deficientele de intelegere si exprimare orala, de scriere si citire, de mimica si articulare. Orice tulburare, indiferent de forma sa, care se rasfrange negativ asupra emisiei ori a perceptiei limbajului face parte din categoria tulburarilor de limbaj.
Datele prezente sunt obtinute in anul scolar 2007/2008, pe un lot de 3982 de copii, in municipiul Bucuresti, apartinand de 23 unitati scolare si 20 de gradinite. Aceste date nu precizeaza decat frecventa tulburarilor de limbaj in randul copiilor scolari si prescolari, fara a diferentia tulburarile dupa diagnostic.
Din diverse ratiuni sunt cazuri in care copilul nu poate beneficia de asistenta unui logoped, astfel incat tulburarea in cel mai bun caz poate stagna. De cele mai multe ori insa, aceasta evolueaza si are repercusiuni ce tin de imposibilitatea transmiterii inteligibile a gandurilor si dorintelor proprii catre persoanele din jur, de afectare a imaginii de sine, urmate de evitarea sau refuzul comunicarii totale.
Cum putem proceda si unde putem interveni ( la ce nivel de tulburare ) daca nu suntem specialisti sau nu putem ajunge la un logoped?
Extras din filmul ZERKALO (Oglinda), regia A. Tarkovsky
Logopedia este o disciplina pedagogica speciala care se ocupa cu prevenirea si corectarea defectelor de vorbire. Stiinta despre fiziologic si patologia proceselor de intelegere, de comunicare, despre prevenirea si tratamentul pedagogico-corectiv al defectelor in domeniul intelegerii comunicarii poarta numele de logopedie. (M. Sovak)
Toate fenomenele, indiferent in ce sector sau pe ce fateta a actului de comunicare s-ar produce, si care impiedica perfecta transmitere, receptie si intelegere interumana, constituie o preocupare reeducativa complexa a logopediei. Logopedia este stiinta ce are la baza fundamentul educational si de dezvoltare a individului catre zona proxima, asociind metodele proprii cu cele din pedagogie si psihologie, pentru intelegerea complexa a fenomenului de comunicare si respectiv limbaj.
Logopedia, ca stiinta, s-a constituit atât din ratiuni practice, cât si teoretice, extinzându-si sfera de actiune de la cercetarea limbajului si comunicarii, în relatie cu evolutia personalitatii, la formularea unor legi si metode de corectare a limbajului tulburat, la prevenirea dificultatilor verbale si la stimularea comportamentelor verbale.
Etimologic, cuvântul logopedie provine din grecescul „logos”, care înseamna cuvânt, si „paideia”, care înseamna educatie. În sens restrâns, logopedia se ocupa cu studierea si dezvoltarea limbajului, cu prevenirea si corectarea tulburarilor acestuia. Din câte se stie, primul care utilizeaza termenul de logopedie este filosoful Socrate (436-388 î.e.n.). În definirea logopediei ca stiinta, o serie de autori pun un accent mai mare pe caracterul ei practic: „o stiinta pedagogica speciala, despre prevenirea si corectarea tulburarilor de vorbire”, „o stiinta despre fiziologia si patologia procesului de întelegere, de comunicare, despre prevenirea si tratamentul pedagogico-corectiv al defectelor în domeniul întelegerii si comunicarii”.
Primele studii evidenţiază reperele care caracterizează creşterea şi dezvoltarea copiilor în general, indiferent de limba pe care o vorbesc şi indiferent de cultura din care provin: gânguritul din prima jumătate de an, rostirea primelor cuvinte între 8 şi 18 luni, combinaţii de cuvinte la începutul celui de-al trei-lea an de viaţă şi construcţii gramaticale în jurul vârstei de 4-5 ani.
Demutizarea – este activitatea complexă de înlăturare a mutităţii cu mijloace proprii surdopedagogiei, prin folosirea căilor organice nealterate şi pe baza compensării funcţionale şi organice
Evolutia limbajului se face in trei perioade, in timpul carora se efectueaza o continua selectionare impusa de mediul social si de nevoia de adaptare individuala. "Cine vrea sa stie, zice K. Buhler, cum ajunge copilul sa pronunte sunetele si silabele limbii materne, trebuie sa se intoarca pana la sunetele nou nascutului. "
Cele trei aspecte ale limbajului - fonetic, lexical si gramatical prezinta egala importanta pentru dezvoltarea psihica normala a copilului. Constituirea si formarea optima a celor trei aspecte necesita modalitati didactice atent elaborate si aplicate in cunostinta de cauza.
Pe parcursul dezvoltarii ontogenetice a limbajului sunetele apar conditionate de gradul de complexitate articulatorie specifica fiecarui sunet in parte. Indiferent de limba materna care se vorbeste in preajma copiilor mici, primele sunete constau in vocale si consoane care se formeaza pe baza miscarilor elementare de supt si inghitit.
Vocabularul il putem defini ca totalitatea cuvintelor dintr-o limba. Dezvoltarea vocabularului este un proces continuu de asimilare a cuvintelor de catre copil care incepe cu primul cuvant in jurul varstei de 9-10 luni si denumeste un aliment, o jucarie, o persoana, o nevoie, sau o actiune din mediul imediat apropiat copilului.
Intrarea copilului în şcoală facilitează în cadrul procesului instructiv- educativ, dezvoltarea operaţiilor de gândire absolut indispensabile oricărei achiziţii intelectuale: analiza, sinteza. comparaţia, abstractizarea generalizarea, clasificarea şi concretizarea logică.
Cu debut de cele mai multe ori in perioada copilariei, ticurile se considera dupa unele sondajele statistice ca fiind intr-o proportionalitate de 23% la copiii care se prezinta la consultatiile de neuropsihiatrie.